close

  • Credincios Patriei mele, Republicii Polone

     

  • RELATII ROMANO-POLONE

  •  

    FILE DE REFERINŢĂ DIN RAPORTURILE ROMÂNO-POLONE*)

    Peste un an omenirea va marca cea de a 70-a aniversare de la  izbucnirea celui de al doilea război mondial, la 1 septembrie 1939. Polonia a fost atacată din trei părţi: din Germania şi din Cehoslovacia ocupată de Hitler. În conformitate cu înţelegerile secrete din Pactul de tristă amintire, Molotov - Ribbentrop, Uniunea Sovietică a invadat şi ea Polonia,  dinspre răsărit, iar la  17 septembrie, guvernul polonez s-a exilat, împreună cu tezaurul Băncii Naţionale a Poloniei şi un număr de unităţi ale armatei poloneze, cât şi din populaţia civilă, pe teritoriul românesc. Se vorbeşte de cca 100.000 de personae. S-a deschis astfel unul din capitolele încă necunoscute în întregime din raporturile seculare dintre cele două ţări, urmare a păstrării sub lacăte destul de ferecate a arhivelor nu numai a celor din România dar şi din alte capitale. Regretabil că nici la Bucureşti şi nici la Varşovia nu există încă publicat corpul de documente politico-diplomatice, militare, sociale şi umane din acei ani. În mod cert, şapte decenii scurse de atunci crează premisele propice pentru o abordare sine ira et studio a desfăşurării evenimentelor şi a reacţiilor care s-au înregistrat în acele momente plină de tragism şi derută pe arii extreme de întinse ale Europei şi nu numai ale continentului nostru extrem de pârjolit. Regretabil că nici azi nu se conştientizează în suficientă măsură de către cei îndrituiţi să facă această operaţiune (există instituţii plătite de contribuabilii din cele două ţări cu fişe de posturi acoperitoare în materia respectivă) că a venit de  ani buni timpul să fie scoase de sub  obroc toate acele documente. În ciuda demersurilor pe care le-am făcut cu insistenţa demnă pentru o asemenea cauză au fost mult prea ambigue.  

    Înainte de a prezenta câteva documente inedite din acele luni tragice, se cuvine amintit că ultimele unităţi poloneze au încetat rezistenţa împotriva fascismului, la 6 octombrie. În ciuda alianţei care-i lega de Polonia, după declararea războiului, Anglia şi Franţa nu au întreprins acţiuni militare ofensive împotriva Germaniei, armatele statelor din urmă regrupându-se şi aşteptând dezvoltările viitoare ale conflictului. Bucureştiul ştia şi urmărea sub presiune germană evoluţiile, aşa cum o dovedeşte documentul anexă (1). Această situaţie a durat până în mai 1940,  fiind cunoscută starea de beligeranţă cu numele de "războiul ciudat" (Sitzkrieg") Forţele poloneze au continuat să lupte împotriva forţelor Axei şi după ce ţara lor a fost ocupată. Un exemplu în această privinţă a fost contribuţia remarcabilă a piloţilor polonezi (cea mai mare parte au  traversat România!),  angajându-se cu mare dăruire, bărbăţie şi curaj în Bătălia Angliei.  

    Cea mai mică greşală în abordarea politico-diplomatică a situaţiei şi a evenimentelor de specialiştii şi autorităţile româneşti ar fi putut plasa România, care era urmărită cu lupa de la Berlin (vezi anexa 2), în plin război. Faptul că guvernul polonez a declarat la 17 septembrie că îşi va continua misiunea pe teritoriul românesc a însemnat deja un mare pericol, necunoscut fiind un asemenea precedent în analele secolului al XX-lea. În siutaţia dată, juriştii din Ministerul Afacerilor Străine de la Bucureşti va elabora un aviz cu privire la situaţia juridică a Preşedintelui Republicii Polone şi a membrilor Guvernului polon, refugiaţi pe teritoriul Regatului român, în baza Convenţiei a 5-a, în vigoare, de la Haga din 18 octombrie 1907, care -  probabil - din necunoaştere sau din dorinţa de a o forţa mâna guvernanţilor români au făcut ca autorităţile poloneze să nu îşi dorească a ţine seama de ea.

    Convenţia de la Haga stipula cu preciziune faptul că, în momentul în care persoanele oficiale ale unui Stat beligerant, cum sunt şefii de Stat, Miniştrii sau Înalţii funcţionari, atunci când li se perimite, la cererea  lor, intrarea într-un stat neutru, aveau de urmat doar două căi:

    • 1. Fie să renunţe la calitatea lor oficială, şi atunci vor fi trataţi ca simpli supuşi ai unuia dintre statele beligerante, care pe teritoriul Statului neutru, în limita respectării ordonanţei şi legilor ţării, se vor bucura de toate libertăţile, putând părăsi oricând teritoriul Statului ospitalier, pentru a merge în altă ţară, repectiv:
    • 2. Atunci când ei vo să îşi conserve calitatea lor oficială de conducători ai unei dintre ţările beligerante, situaţiunea se schimbă, căci regulile esenţiale ale neutralităţii obligă, Statul neutral care i-ar primi, la luarea unor anumite măsuri fără de executarea cărora s-ar vedea expus la represalii din partea celuilalt Stat beligerant.

    În situaţiea dată, statul român, ca stat neutru era obligat - potrivit doctrinei în materie - să îi împiedice pe polonezi să părăsească teritoriul, indicându-le o anumită reşedinţă, pentru a-i împiedica să continue lupta începută într-o altă ţară aliată şi pentru a nu crea noi dificultăţi unuia dintre Statele beligerante în favoarea celuluilalt.

     

    Dreptul internaţional din acei ani oblige, aşadar, în mod indubitabil Statul neutru - cum era cazul României - să păstreze cea mai completă imparţialitate în relaţiile cu beligeranţii, dovedind că se abţine de la orice act sau fapt, care ar avea caracterul unui ajutor auxiliar, dat unuia dintre beligeranţii contra celuluilalt.

    Simpatia întregului popor român şi a autorităţilor române va fi - aşa cum o dovedesc documentele din arhivele româneşti, mărturiile românilor şi ale celor 100.000 de fii şi fiice ale poporului polonez care au tranzitat sau au locuit în România în acei ani - de partea naţiunii brave poloneze.

    Publicăm pentru prima dată materialul inedit legat de reacţia avută de şeful diplomaţiei româneşti din acea perioadă, ministrul Grigore Gafencu (anexa 3, 4, 5, 6, 7), la aflarea veştii privind starea precară a sănătăţii preşedintelui Republicii Polone, Ignacy Mosciki, în vârstă de 72 de ani, aflat internat în Palatul Mihail de la Craiova.

    Personal, ministrul de externe român îl va desemna pe marele medic din acea vreme, prof. Danielopol, pentru a-l examina şi a-i raporta de starea sănătăţii sale. Important pentru istorie rămâne faptul că recomandările făcute de specialistul bucureştean, privind necesitatea unei cure de altitudine pentru a eradica starea de anemie, într-un sanatoriu ca cel din Valmont (Elveţia), care să îi asigure regimul şi tratamentul corespunzător, a fost luat în vedere, cu siguranţă, la cel mai înalt nivel de autorităţile din România. Se petrecea totul înaintea Sărbătorilor de Crăciun din 1939. Astfel, Anul Nou 1940 îl va întâmpina fostul şef al Statului Polonez în  localitatea dorită. Românii au ştiut  să închidă ochii la trecerea demnitarului polonez peste graniţă, cu riscuri nu mici. Mulţumirile pe care preşedintele Ignacy Moscicki le va adresa Suveranului României şi şefului diplomaţiei româneşti rămân file de profund umanism.

    Dr. Nicolae MAREŞ

    ____________________________________________________

    *) Din culegerea de documente ROMÂNIA - POLONIA 1939-1945, în curs de pregătire şi apariţie în septembrie 2009

    Print Print Share: